Skip to content

Ghidul uleiurilor sanatoase

Auzi peste tot că unele uleiuri sunt mai bune, altele mai puțin bune, că pe unele le poți consuma mai des, pe altele mai rar, și nu mai știi ce să crezi. Ei bine, pentru a pune capăt confuziei, am pregătit pentru tine un ghid al uleiurilor, pentru că nu toate uleiurile vegetale sunt benefice în mod egal, ci variază în funcție de tipul și cantitatea de acizi grași și de alte substanțe nutritive pe care le conțin. Iată ce uleiuri sunt sănătoase, ce înseamnă ulei presat la rece și cum alegi un ulei de măsline sau altul la fel de sănătos.

Uleiurile care au mai multe grăsimi nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline, uleiul de rapiță sau uleiul de avocado, sunt considerate mai sănătoase decât uleiurile cu mai multe grăsimi saturate, cum ar fi uleiul de palmier sau uleiul de cocos. De asemenea, uleiurile vegetale procesate industrial, care au fost supuse la temperaturi ridicate și la procese de rafinare, pot pierde substanțe nutritive și pot conține aditivi nesănătoși. Dacă vrei să ai în casă uleiuri sănătoase, este important să le alegi pe cele vegetale presate la rece și să le utilizezi cu moderație în alimentație, în funcție de nevoi și de preferințe.

Este important să știi și că, din punct de vedere caloric, uleiurile au cam același aport. Mai exact, 120 de kcalorii și 13 g de grăsimi/ lingură, respectiv aproximativ 900 Kcalorii la 100 g ulei. pH-ul uleiului este extrem de important și diferă de la un tip la altul, influențând gustul și oferind informații despre calitatea acestuia.