Pe zi ce trece realizez tot mai mult că oamenii care au zâmbetul pe chip dar și în suflet sunt tot mai puțini. Departe de a încerca să judec pe cineva sau, mai mult, să subestimez, însă sunt zile când ai nevoie de un zâmbet sincer, de o vorbă bună și nu doar de măști, aparențe și superficialități. De cele mai multe ori, am învățat să le „fac față” , însă există momente când mă doare sufletul de tot ceea ce văd că a devenit și devine omul modern și contemporan…
S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit (Romani 1:22) cred că e o sintagmă foarte potrivită la aproape tot ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Am ajuns să credem că suntem mai înțelepți ca oricând, că știm și intelegem mai multe ca oricând și când colo… suflete goale, mimând fericirea, jucând pe scena vieții rolul omului bucuros și împlinit. Colegul de muncă trebuie să știe că ești bine ca să nu aibă impresia că ești slab, că viața ta nu e atât de perfectă ca a lui (alt subiect interesant, de ce cred oare unii că trebuie sa ai o viată perfectă pentru a fi mulțumit, pentru a zâmbi cu adevărat, pentru a fi mulțumitor?! ); vecinul trebuie să creadă că totul e perfect la tine, ca să nu aibă motive de bârfă (de parcă oamenii nu ar bârfii orice ai face si oricum ai trăi)… și tot așa, jocul se continuă cu fiecare chip nou adus în scena vieții. Tragedia este că cei mai mulți ajung sa joace aceste roluri chiar și față de ei înșiși!
Tragedia și mai mare este că oamenii ajung să trăiască un rol și nu o viață. Este atât de ușor să te lași furat de vremuri și de împrejurări, este atât de ușor să cazi în capcana „curentului”, să fii dus de val și să uiți că viață este o experiență unică, un dar extraoridinar și fiecare dintre noi, unici fiind, avem șansa de a experimenta fiecare gest, fiecare zâmbet, fiecare situație într-un mod original, într-un mod lipsit de tot felul de prejudecăți și închipuiri.
Când te-ai gândit ultima dată cât ești tu cu adevărat din tot ceea ce ești și afișezi în fata altora? sau cât este de fapt ceea ce știi că vor să vadă și să audă alții ! Ba mai mult, când te-ai gândit ultima dată, în tăcerea unei dimineți sau a unei seri, cine ești tu cu adevărat și de ce calcă pașii tăi pe acest pământ, în acest an ? Te-ai gândit recent că viața ta este un dar, o experiență unică, un maraton pe care îl alergi sub ochii Celui mai măreț Antrenor? Dumnezeu e tot timpul cu privirea pe tine, EL nu pierde nici o victorie a ta, nici un eșec, nici o trișare…
Am fost lăsați pe acest pământ pentru a iubi și a fi iubiți, în primul rând pe și de Dumnezeu! Am fost lăsați cu un scop! Când te-ai întrebat ultima dată care e scopul tău? sau trăiești în derivă, purtat de ceea ce cred unii sau de ceea ce vor și așteaptă alții ?!
Contribui cu ceva la binele altora, aduci o rază de lumină pe unde mergi, un zâmbet cald, o vorbă bună? Sau nu ai timp, ocupat fiind cu a pretinde față de tine însuti și față de cei din jurul tău că ai fi cine nu ești, că ai iubi ceea ce nu iubești, că ai dori ceea ce nu dorești ?!
Doamne, cât har și câtă bucurie se găsește în trăirea în adevăr! Nimic nu e mai antrenant si mai frumos ca a-ți cunoaște slăbiciunile și a lupta să le învingi, ca a-ți recunoaște minusurile și a încerca să le depășești. Frumos e omul care știe să se uite în oglindă, să se vadă așa cum este și să nu îi fie rușine de cine este și de cine se luptă și încearcă să devină. Viața este de fapt o devenire ! Alege azi adevărul, cunoste-te și încearcă să devii cea mai bună și frumoasă variantă a ta !
PS. Nu există cunoaștere și devenire fără o adevarată si continuă apropiere de Cel care te-a creat. Autorul Își cunoaște opera cel mai bine.
Sursa: Daniela Diana Luca, https://danieladianaluca.wordpress.com
