Binecuvântarea prezenței Lui

În viață, uneori, zburzi, și la propriu și la figurat… alteori, pășești agale, cu inima tremurândă…

Dar la ce tremură inima ta? La teama de a pierde anumite lucrui, anumiți oameni, anumite poziții? La gândul că nu reușeșți ce ți-ai propus, la gândul că nu ești iubit, văzut, prețuit, înțeles? Ce anume lasă o urmă atât de adâncă în inima ta la simplul gând că ai putea pierde sau nu ai putea avea?

Recent am fost pusă într-o situație în care inima s-a făcut mică mică de tot (metaforic vorbind:) ) și reacția ei m-a făcut să înțeleg incă o dată că ori de câte ori ajungem să ne legăm inima de ceva sau cineva anume, fie într-un fel fie într-altul, suntem în pericolul pierderii așa zisului control pe care am crede că l-am avea asupra așteptărilor noastre. Înainte de concediu aveam pe inimă să scriu un articol despre așteptări și cât de ușor pot primii unele situații și unii oameni putere asupra noastră prin așteptările pe care, nu de puține ori inconștient, le dezvoltăm în viața noastră și le lăsăm să crească, să prindă rădăcini adânci și de prea puține ori ne reamintim să le mai dăm și aripi să zboare. La mine a fost suficientă o conversație de două-trei minute ca să îmi dau seama cât de vulnerabilă mă poate face o situație anume.

Din această cauză și din multe altele, am reușit să conturez, prin lumina dată de sus, din ce în ce mai clar un mare adevăr înțeles în viața mea de credință: în orice etapă a vieții te-ai afla, nu există un mai mare har, o mai mare bogăție, un mai mare favor, o mai mare putere, o mai adâncă pace decât să știi că ai parte de binecuvântarea prezenței lui Dumnezeu mergând la pas cu tine. Ochii Lui privesc peste tot pământul, știm asta, dar ce ne spune Moise în cartea Cronicilor despre această privire a Lui? ce caută ea, pe cine caută ea? Pe cei a căror inima este întreagă a Lui! (2 Cronici 16:9) Și de ce? Ca să-i sprijine! E inima ta întreagă dată Lui sau păstrezi pentru tine cotloanele cele mai adânci? I-ai dat-o Lui toată sau ascunzi de ochiul Lui ceea ce crezi că ți-ar dăuna să predai…colțișorul sau părticelele acelea unde nu are voie nimeni să dețină controlul….nimeni, nici chiar Dumnezeu, pentru că acolo ești tu stăpân, acolo e individualitatea ta, acolo ești tu! și doar tu ai fost creat liber! Liber să alegi și apoi să condamni, liber să te pângăreșți și apoi să învinuieșți lipsa providenței, liber să te compromiți și apoi să ceri socoteală pentru lipsa intervenției divine, a binecuvântării, a harului… Cât din inima ta e a LUI? Ce vede ochiul Său când privește din înaltul cerului până în adâncimile cele mai mari ale inimii tale? Ce rezultat crezi că ar scrie pe radiografia inimii tale?

Cu un verset mai înainte, cuvântul Domnului îi vorbise lui Asa că Domnul dăduse în mâinile lui două popoare care alcătuiau o oaste mare, și anume etiopienii și libienii, datorită faptului că se sprijinise pe Domnul și nu se încrezuse în ceea ce îi vedeau sau nu îi vedeau ochii!

Același Asa, bazandu-se pe sine și pe un alt om cu o altă oștire, uită sau pierde din vedere că reușita i-a venit de la Stăpânul, Cel a cărui privire cercetează pământul ca să caute un om care să înalțe un zid și să stea în spărtură pentru un alt suflet, pentru o cauză nobilă, sfantă… Cel a cărui privire caută pe cel cu inima și viața necompromisă pentru a-i da sprijin, pentru a-l face să pășească prin credință și nu prin vedere, ca să poată mai apoi să iasă biruitor din încercările vieții, să iasă întreg dintre valurile care izbesc puternic barca vieții lui! Același Asa eșuează în a-i recunoaște și atribui lui Dumnezeu victoria și biruința finală. Oare de ce? Nu pentru că a fost mai „dulce” trecerea avută înaintea împăratului Siriei, măgulirea pe care odată oferită, îi aducea un sprijin vizibil, palpabil lângă el? O mână de carne și oase ca a lui, nu doar Mâna Aceea Invizibilă pentru ochiul firesc, Mâna Aceea pentru care trebuie să renunți la atâtea blide de linte și pentru care trebuie să trăiești atât de curat, atât de separat de lume și de poftele ei. Mâna Aceea pentru care trebuie sa fi atât de separat de măgulirea care poate fi adusă egoului tău însetat după atenție și alinarea urgentă a inimii secătuite de atâta renunțare de sine.

In viață, oricât de agale pășești sau oricât de vioi ți-e mersul, oricât de clar îți e drumul sau cât de încețoșată perspectiva, asigura-te că ai parte de binecuvântarea prezentei lui Dumnezeu.

P.S.Aceste rânduri se vor a fi o provocare și pentru cel ce scrie și pentru cel ce citește…o provocare la apropiere de Dumnezeu și la trăirea în ascultare de El, o provocare la renunțarea de sine și iubirea a ceea ce El iubește și dorește pentru viața fiecăruia dintre noi! Pentru că nu există o binecuvântare mai mare în viața omului ca binecuvântarea prezentei Lui ! a Leului din Iuda!

Slăvit să-I fie Numele, înălțată să Îi fie puterea și onorată prezența!

Sursa: danieladianaluca.com