La parterul blocului meu e un magazin de cartier.
Cu ceva luni în urmă, când am fost să-mi cumpăr lăptic, am întâlnit o vânzătoare cu ochii umflați și vineți de câtă bătaie mâncase.
Mi-a povestit că fostul soț a venit să-și vadă copilul, că ea câștigase custodia.
Rănile s-au vindecat în următoarele săptămâni, când după exact o lună de la discuția noastră, o văd iar bătuta măr și cu julituri pe mâini.

• A venit fostul soț să-și vadă copilul ?
  Nu-și mai aducea aminte de mine și m-a întrebat de unde stiu eu asta.
• Are drept de vizită doar o data pe lună?
• Nici așa n-ar avea, dacă aș chema eu poliția.
• Dar de ce suporți bătăile astea lunare?
• Pentru că acum nu-l mai bate și pe copil, se limitează la mine.
  Îmi cumpăr lăpticul și plec; la scara 1 mă întâlnesc cu un vecin amețit bine, cu ochii tulburi.
  Îmi povestește cum fosta lui soție i-a luat copilul la divorț și s-au mutat în alt oraș, departe de București.
  Bea zilnic jumate de tărie că îi este dor de copilașul lui și admiră stelele.
  Alaltăieri seară am fost la magazin și am văzut că aveau multe produse la oferta, toate cu reducere substanțială.
  Vânzătoarea noastră era iarăși bătuta măr, iar vecinul ametit cu jumătate de tărie, era la ușa să-și mai cumpere încă una.
  Nu putea intra deoarece nu avea mască și mă ruga pe mine să-i cumpăr de băut.
  Îi spun că îi cumpăr doar lapte dulce și când aude așa ceva mă înjură de morții mamii mele.
  Vânzătoarea îmi arată unde e raftul cu bunătăți la preț redus în timp ce vecinul plângea la ușa după alcool.
• Ce mai aveți altceva la ofertă?
• Mai avem și o nevastă la reducere, dacă interesează pe cineva.
  Ies din magazin, vecinu ametit se sprijină de mine că nu mai poate sta în picioare și îl conduc la scara 1.
  Ieri am ascultat povestea vieții vânzătoarei, crescută aproape singură, părinți absenți, fară prieteni.
  Nu mai dădea doi bani pe viața ei.
  De vecin știam: șantierist, crescut fară mama, fară prieteni, ar fi făcut orice să nu mai fie singur.
  Azi la ora 7 de dimineața cei doi s-au întâlnit față în față și s-au privit lung în ochi în timp ce și-au băut împreună cafeaua de la aparat.
  La 8 mi-au solicitat subtil, fară să știe unul de altul, informații suplimentare.
  E sâmbăta, și în timp ce scriu această poveste fac o rezervare pentru ei, la ora 16, la pizzeria de peste drum.
  Tu crezi că ai o explicație pentru ceea ce faci?
  Te înșeli profund.
  Acțiunea ta e doar o reacție la durerea ta adâncă.
  Nu un om te-a întristat și nu o suferință iți aduce depresia.
  Ci toți oamenii care te-au întristat, te întristează încă, și toată durerea din toate suferințele tale te doare chiar și atunci când râzi.
  Și nu la un om strigi, și nu pe alt om acuzi; tu de fapt plângi că Dumnezeu nu te-a aparat.
  Te plângi că Dumnezeu nu te-a ajutat.
  Și nici nu iți imaginezi cât de mare e puterea ta și nici câte lucruri mai ai de făcut pe acest pământ.
  Ridică-te și învață deosebirea dintre bine si rău.
  Cu fiecare lovitură primită puterea ta crește, cu fiecare lacrimă, gândurile tale devin mai organizate.
  Cel pe care Îl acuzi că te-a părăsit este Profesorul tău și te pregătește pentru o veșnicie în fericire.
  Să știi că ești capabil să înduri și mai multa suferință decât ai indurat până acum.
  Dar bucurie altora poți să aduci?
  Hai că avem treabă, sunt oameni mai triști ca noi și le putem veni în ajutor.
  Nu observi că ai o pace adâncă?
  De unde crezi că o ai?
  Și dacă o ai, pentru ce ai primit-o?
  Daca nu ai înțeles ce face Dumnezeu cu noi pe acest pământ ar fi cazul să o faci.
  (Fragment din cartea #mai_multe_picături_o_singură_furtună
  pagina 17)
• Lucian Badescu