“Cheamă-Mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” (Psalmul 55:15)
Am citit odată o mărturie a Sf. Tereza de Avila, care a mărturisit: “Am fost așa de descurajată încât am încetat să mă mai rog.” Ea a spus așa: “Nu m-am rugat multă vreme. Vroiam să mă rog din nou, dar mi-am zis: <Fii atentă, nu te-ai rugat de mult timp și nu ești vrednică să te rogi>. Am simțit că nu sunt vrednică să mă rog; mu eram vrednică pentru că nu mă rugasem și nu mă rugasem pentru că nu eram vrednică să mă rog”. Câți nu sunt prinși în această capcană? Curând și-a dat seama că Satan era cel care vorbea. “M-am hotărât că nu e vorba de vrednicia mea, ci de bunătatea lui Dumnezeu, așa că m-am pus din nou în genunchi și m-am rugat.” Azi unii nu se roagă fiindcă nu se simt vrednici să se roage. Dacă diavolul îți spune că ești nevrednic, zâmbește și spune: “Chiar așa? Păi, diavole, asta mă face candidat pentru harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă as fi vrednic, arunci harul lui Dumnezeu n-ar putea ajunge la mine; dar faptul că sunt nevrednic este destul pentru mine.” Apoi îngenunchează și revino la starea de rugăciune.
Tată care ești în ceruri, Tu m-ai invitat să vin la Tine în disciplina rugăciunii. Vrăjmașul a încercat să mă împiedice aici, dar mulțumiri fie aduse harului Tău care mă face să pot veni în prezența Ta prin Isus Hristos, Domnul meu. Amin.
Sursa: Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
