Skip to content

Părinții care nu-și lasă copiii să devină transgenderi riscă 7 ani de închisoare

Un nou proiect de lege instituie teroarea în familiile din Scoția.

Potrivit propunerilor publicate marți în Scoția, orice acțiune având ca scop de „a schimba sau suprima” identitatea de gen a altuia, provocându-i „vătămări fizice sau psihice” va deveni ilegală.

Evident, principala țintă o reprezintă Copiii.

Proiectul de lege depus de guvernul din Scoția va interzice așa-numitele „practici de conversie” care au loc adesea în „cadrul familial”.

Aceasta înseamnă că părinții care vor încerca să-și împiedice copiii „să se îmbrace într-un mod care reflectă orientarea lor sexuală” riscă sancțiuni penale grave, chiar dacă cred că au acționat spre binele copiilor.

Acțiunile considerate „coercitive” sau „controlatoare”, cu scopul de a împiedica un copil să devină transgender vor fi considerate ilegale, chiar dacă au fost făcute „cu dorința de a ajuta sau proteja”.

Pedeapsa maximă pentru „părinții infractori” este de 7 ani de închisoare. Cât numărul anilor pe care un copil ar trebui să îi petreacă în sânul unei familii normale.

Ministrul Egalității scoțian care propune aceste monstruozități este Emma Roddick, în vârstă de 26 de ani, care se „identifică” drept „bisexuală”. Și, evident, nu are copii.

Sursa: www.activenews.ro