„Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic […] paharul meu este plin de dă peste el […]” (Psalmul 23:1, 4).

Când Domnul este Păstorul cuiva, Dumnezeu îi poartă de grijă în mod desăvârșit. Numai că lucrurile încep să scârțâie atunci când încercăm să punem cap la cap perspectiva noastră cu privire la ce anume înseamnă sau presupune ca Dumnezeu să poarte de grijă și perspectiva Lui cu privire la acest lucru.

Din cauza diferențelor de perspectivă, apar în mintea noastră și multe întrebări fără răspuns, îndoieli, temeri, frământări. David nu era străin de suferință. Știa ce înseamnă suferința, știa ce înseamnă să fii tratat cu suspiciune de alții, știa pe pielea lui ce înseamnă să fugi ca să-ți salvezi viața, știa ce înseamnă să lupți pentru viața ta și o mulțime de alte lucruri asemănătoare cu acestea. Totuși, când vine vorba de credincioșia purtării de grijă a lui Dumnezeu, a Păstorului cel bun, psalmistul spune că purtarea de grijă a lui Dumnezeu este una desăvârșită.

Abia aici intră oarecum în discuție ideea de belșug, abundență. Însă cred că trebuie clarificat de la bun început termenul aflat în discuție. Să nu uităm contextul: Dumnezeu îi întinde masa psalmistului în fața dușmanilor lui, adică oricât ar vrea, nu ei vor avea ultimul cuvânt în ceea ce-l privește pe psalmist. Domnul îi unge capul cu untdelemn, adică îi dă toate resursele necesare ca să-și apere mintea în fața atacurilor înșelătoare ale celui rău și îi umple paharul până acesta dă peste el.

Să privim câteva aspecte grozav de importante:
• Paharul este plin de dă peste el, însă Dumnezeu nu face niciodată risipă. Când vine vorba de belșug, cel puțin în ceea ce ne privește pe noi, oamenii, ne place sau nu s-o recunoaștem, în discuție intră și ideea de risipă. Câte colțuri de pâine nu am aruncat și noi? Câte lucruri nu ne-am cumpărat și noi pe care nu le-am folosit niciodată, doar în ideea că a fost la promoție și că nu se știe niciodată când vom avea nevoie de lucrul acela? Oricât de adevărate sunt astfel de situații, nu se poate vorbi de risipă când vine vorba de Dumnezeu. Din infinitatea resurselor Lui, El ne dă din belșug, însă nu risipește când ne binecuvântează.

• Paharul este plin de dă peste el, adică Dumnezeu ne poartă de grijă pe deplin. Dumnezeu nu umblă cu jumătăți de măsură. El știe cât avem nevoie și ne dă pe măsura nevoilor noastre. Ne umple paharul.

• Paharul este plin de dă peste el, dar de ce e atât de plin? Odată binecuvântați, avem responsabilitatea să fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. Chiar și când suntem o binecuvântare pentru ei, noi de fapt extindem din binecuvântările pe care Dumnezeu ni le-a oferit.

Ultimul gând menționat aș vrea să reprezinte și provocarea sau îndemnul meditației de astăzi: Cum reușești ca din plinătatea binecuvântărilor pe care le-ai primit din partea lui Dumnezeu să fii o binecuvântare pentru cei din jurul tău? Cât de mult dai „peste tine” în ceea ce privește bunătatea, îndurarea, blândețea, voioșia, înțelegerea, empatia față de cei din preajma ta?

Sursa: Timotei Stoica