Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; și lucrul cu care se mândrește omul în timpul lor nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm.

Fie că vrem să recunoaștem, fie că nu, anii nostrii sunt caracterizați de trudă și durere. Dacă alegi să fii harnic, ai parte de un anumit fel de trudă și durere, iar dacă alegi să fii leneș, ai parte de un alt fel fel de trudă și durere. Dar oricare dintre variante ai alege, viața tot zboară…

Citind Scriptura, cunoaștem faptul că Dumnezeu ne vorbește despre dobândirea înțelepciunii în acord cu o mare calitate: smerenia. Omul înțelept păstrează smerenia, trăiește în ea și nu se mândrește. Atunci cine se mândrește? Omul firesc! Cu ce se poate lăuda omul firesc la finalul vieții dacă scoate din ecuație pe Dumnezeu? Cu nimic înafară de trudă și durere. Tot ce omul poate dobândi prin forțele proprii este caracterizat de trudă și durere. Când îl scoți afară pe Dumnezeu din toate realizările tale, când scoți esența, firul pe care este croit modelul, rămâne…truda, durerea și goana după vânt.

Cocoșul cântă și Petru se leapădă, cocoșul cântă și firea e pusă la loc de cinste. Te mândrești sau te smerești? Cu ce te mândrești? Cu lepădarea de Hristos, cu truda și durerea umblării după lucrurile firii, cu lenevia sau lașitatea spirituală ? Ce anume vestește cântecul cocoșului în viața ta?

În contrast cu mândria caracteristică firii pământești, Dumnezeu vorbește în Psalmul 51 despre valoarea duhului zdrobit: Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. (v.17).

Dacă ai avut harul să cunoști câtuși de puțin valoarea unui duh zdrobit, ferice de tine, ai putut simți adierea prezenței lui Dumnezeu la un alt nivel! Dacă nu, te provoc să te dezbraci de eul tău cât mai curând posibil, ca să poți cunoaște la un alt nivel prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.(1 Petru 5:5) Și, oh, nu există har mai mare ca prezența lui Dumnezeu în viața unui om. Prezența Lui înaltă sufletul spre Cer și conștientizează inima de nimicnicia și păcătoșenia firii. Prezența Lui smerește. De aceea, dacă vezi un om mândru (chiar și uitandu-te în oglindă), întreabă-te când a stat acest om ultima dată în prezența lui Dumnezeu!

Poate te gândești că ai fost duminică la biserică….o, nu înseamnă că ai stat în prezența lui Dumnezeu cu adevărat. Poți să pășești în biserică și să dezonorezi prezența lui Dumnezeu prin atitudinea ta, prin felul în care te comporți și sfidezi tot ceea ce El dorește de la tine.

Duh zdrobit? Acesta era pentru David, el trebuia să se smerească după ce a săvârșit păcatul cu Bat-Seba, nu tu, când Îl înșeli pe Dumnezeu zi de zi prin ceea ce faci! Petru, când s-a lepădat de Hristos în noaptea prinderii Lui, nu tu, când te lepezi la orice blid de linte, la orice ispită. Mândrie, durere? Da! și trudă ca să îți satisfaci firea. Aparenta mândrie este de fapt nimicnicie…durere și trudă!

Duh zdrobit? Ajută-ne, Doamne! Învață-ne să ne număram bine zilele ca să fim cu adevărat înțelepți, ca să fim cu adevărat plăcuți Ție, să atragem prezența Ta în acest pământ în care ai suflat duh de viață. În, nu pe, în…”căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”. Dar cel ce strânge Cuvântul în inimă, acesta nu se înșală, căci Cuvântul rămâne în veac…si el rămâne în veac cu Cel ce l-a facut! (Isaia 40:8)

Duh zdrobit? Da, strigă suflete: am obosit de mine și de tot… Am obosit, pribegind pe cărări lăturalnice, unde nu este apă și soare. Soarele Ești Tu, Doamne! Apa Vieții Esti Tu, Doamne! de aceea, doresc sa vin pe mijlocul cărării neprihănirii. Să văd , să ascult și să împlinesc voia Ta! Să uit de mine și să mă pierd în Tine, în curăție, în sfințenie, în lumină. Să văd și să fiu văzut, să cunosc și să fiu cunoscut.

Dulce haină a zrobirii, scump vesmânt al smereniei, tu alungi frigul mândriei și descoperi căldura iubirii sfinte…

Scumpă haină a zdrobirii ce îmbraci omul smerit,
Nu te poartă omul firii ce cu sine s-a mândrit.
Ești făcută pentru omul, ce dezbracă eu-l său
Și în duhul său Îl caută, tot mai mult pe Dumnezeu!

Sursa: Daniela Diana Luca, blog https://danieladianaluca.wordpress.com/