Skip to content

Fii plin de speranță

Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. (Romani 15:4)

Toți avem nevoie de încurajare, ca să fim ridicați din groapa descurajării. Pentru aceasta, trebuie să spunem cuvinte de îmbărbătare, mesaje care aduc speranță, prin care să le spunem celorlalți: „Poți să faci asta!”

Dumnezeu este cea mai bună Sursă a încurajării pe care o știu, și ar trebui să căutăm încurajarea și speranța la El. Domnul ne încurajează prin Duhul Său, dar și prin Cuvântul Său. De multe ori, când am nevoie să fiu încurajată sau întărită spiritual, apelez la Biblie. Am câteva pasaje favorite pe care le citesc sau la care meditez atunci când am nevoie de putere, susținere sau încurajare.

Cuvântul lui Dumnezeu este plin de încurajare, și atât timp cât avem o Biblie, avem rețeta împotriva descurajării aproape. Cuvântul lui Dumnezeu este considerat medicamentul de care avem nevoie.

Apelează la Cuvântul lui Dumnezeu atunci când ai nevoie de încurajare – când ești rănit, frustrat, dezamăgit, confuz sau împovărat. Lasă Cuvântul Lui să pătrundă în mintea și inima ta, în timp ce aștepți prezența Lui. Dumnezeu nu te va dezamăgi niciodată și tu poți întotdeauna să te bazezi pe Cuvântul Lui, mai ales atunci când ai nevoie de speranță și încurajare.


Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi: Orice vei face astăzi, nu uite: trebuie să fii plin de speranță!

Sursa: Joyce Meyer