Skip to content

Evanghelia

Nu trebuie să-mi cer scuze pentru Evanghelie…
Nu trebuie să-mi cer niciodată scuze ca am predicat Evanghelia într-un loc anume, că au fost eliberați, vindecați și restaurați sute de oameni. În ziua judecății voi răspunde pentru ce am slujit eu, nu alții. Pavel a scos demoni, iar fiii lui Sceva au încercat și ei. Cei ce mimează lucrarea Duhului Sfânt vor fi bătuți și de Dumnezeu și de draci, își iau bătaie din ambele părți. Cei ce au datoria să scoată draci și nu o fac vor ajunge acolo unde sunt dracii pe care nu i-au scos, căci au contribuit la lucrarea Diavolului prin ascunderea puterii și autorității cu care au fost investiți. Cine nu trage în dușman în vreme de război e dezertor și laș. Oare cum vor fi judecați preoții/păstorii care au mimat slujirea, mâncând în schimb din roadele ei? Deci nu e de joacă cu așa ceva. Doar cei autentici vor sta în picioare.
Nu îmi voi cere scuze pentru vestirea Evangheliei niciodată, voi profita de fiecare șansa, Hristos a predicat în Iad, oare nu pot predica eu printre păcătoși aducând lumină în cele mai întunecate locuri? Hristos pentru Evanghelie și-a luat piroane, Pavel a fost decapitat, Petru a fost răstignit, oare eu nu pot încasa niște hule și asocieri mincinoase și nepotrivite? Au mințit despre mine ca m-am zvârcolit pe jos ca un demonizat deși n-am căzut niciodată din picioare la nicio slujbă, am stat drept înaintea oricărui drac și în Numele lui Hristos toți au fugit. Tot ce au putut să facă după ce au fugit a fost să arunce cu denigrare în speranța ca oamenii legați cu legături nu vor mai veni să mă rog pentru ei, dar știu ca Hristos va aduce și mai mulți, cu zecile de mii. Căci vremea eliberării multora a sosit.
Aș vrea să pot spune și eu cu smerenie ca Apostolul Pavel: “Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea” (1 Corinteni 9:23).
Cu prețuire,
Toni Berbece