Leni a crezut întotdeauna că ceilalți oameni sunt ca ea și a avut încredere în ei ca în propria persoană.
În scoală primară împărțea mâncarea cu ceilalți, dar la un moment dat observa că doar ea dădea și rareori primea ceva.
În zilele când nu a mai avut nimic la pachet a fost exclusă din grup în mod subtil.
Când cerea, era refuzată cu șmecherie.
De atunci mai împărțea ce avea doar cu o fată și doi băieți.
Restul clasei o privea urât, dar ea nu mai avea timp de ei că mergea la sport, făcea caiac-canoe.
În liceu gradul de violență fizica a crescut și mersul la petreceri a devenit mai des.
A intrat în diverse grupuri până au început tentativele de viol.
Atunci a pus mana pe cuțit și i-a înțepat pe vreo doi.
Mergea în cantonamente pe lacul Valiug cu ceilalți sportivi de la caiac-canoe și lipsea de la ore.
Venea la mine să o ajut să recupereze la matematică, eu aveam talentul să-i explic materia de 2 săptămâni în 2 ore și Leni era șocată de padagogia asta superconcentrată.
Ea nu știa că avea o bază foarte solidă la toate materiile și eu doar mai adaugăm pe ici pe colo câteva informații unde avea goluri.
Mă plătea în țigări sârbești și vin de Carmel.
La un moment dat mi-a dat un cuțit în timp ce ne întorceam seara de la liceu.
Nu am înțeles de ce până i-am văzut pe cei din gașcă din Moroasa în fața noastră.
Niste terchea-berchea care umblau câte zece în ideea că vor speria lumea.
Când ne-am intersectat cu ei deja l-a înțepat pe primul și eu încercam să mă gândesc de ce, în timp ce primeam un pumn în față fară să am idee de unde.
Până să mă ridic eu de jos ăștia fugiseră.
A doua zi m-a întrebat dacă le-am văzut privirile înainte să ne ciocnim cu ei.
– Se uitau urât la noi…
Și l-a mine s-a uitat unu așa acum trei ani și m-a pocnit după aia, altul acum doi ani și mi-am luat-o, iar alții anul trecut.
– Dar anul trecut aveam lecția învățată!
Pe mine mă dura urât dintele din față și nu mai aveam răbdare încă doi ani.
Colega ei de vâsle și prietenul ei râdeau de noi și de fețele noastre așa că i-am luat pe sus și după ore nu ne-am mai dus acasă cu autobuzul ci am ocolit prin Moroasa.
Omul cu cât e mai prost e mai obraznic și are o încredere mult prea mare în forțele lui.
Idioții aia au sărit la bătaie fară să se uite mai întăi în ochii noștri.
Dacă se uitau fugeau din prima, așa că au fugit abia după ce noi i-am pocnit.
A doua zi era sâmbăta și am venit iar în cartierul lor.
Mergeam toți patru pe strada liniștită și idioții aia nici nu ne bagău în seamă, doar se uitau liniștiți pe cer în stânga și în dreapta.
Ne-am dus acasă la Leni și am făcut subiectele de Bac la matematica pe ultimii cinci ani, că aveam examene în iunie.
Atunci am văzut casca de milițian a lui tac-su și am înțeles de unde avea ticăloasa antrenamentul de smardoi.
Taică-su ne aducea sirop de zmeură și cafele doar ca să stam noi liniștiți și să învățăm.
– Nu vreți să dați mai departe la scoală superioară de ofițeri de Miliție după ce luați la Bacalaureat, copii?
Noi cu buzele sparte și capetele umflate am refuzat politicos.
Colega de vâsle a lui Leni era pocăită și dorea să dea la medicină, s-a uitat la mine și mi-a zis că eu voi deveni predicator.
Le-am zis că nu exista Dumnezeu și eu fac doar ce vreau eu.
Milițianul de tată a lui Leni nu credea nici el în Dumnezeu dar lua în considerare faptul că poate greși.
După o zi întreagă de învățat la matematică am plecat spre casă și sportiva de la vâsle m-a întrebat dacă nu vreau să-mi învăț odată lecția.
– Tu nu faci ce vrei, Luciane, faci doar ce poți!
– Ba eu fac doar ce vreau eu!
– Vă omorau aia din Moroasa pe tine și pe Leni dacă nu veneam noi ieri.
Atunci am realizat că nu e suficient să vrei să lovești, trebuie să și poți să o faci.
M-a chemat a doua zi la ei la biserică, în alta parte a orașului, undeva lângă Pompieri.
Când am intrat înăuntru am văzut cum se rupe planeta Pământ și comunismul cade într-o mare de lavă vulcanică aprinsă.
Am ieșit imediat afara și am văzut-o pe vâslitoare cum își aranja baticul în oglinda de pe hol.
– Nimeni nu poate distruge comunismul!
– Dumnezeu poate.
– Sunteți toți nebuni!
Apoi orânduirea comunistă a căzut și am înțeles că eu sunt prost nu pocăiții ăia nebuni.
Dumnezeu m-a chemat în lucrare atunci și eu am zis pas.
– Când o să fii Tu corect și o să faci dreptate pe pământ, atunci voi lucra eu pentru Tine, până atunci vezi că mor oameni nevinovați și Tu nu îi salvezi.
Am făcut mai apoi doar ce am vrut eu până am învățat că eu nu sunt corect, nu fac dreptate și nici un om nu e nevinovat.
După acei ani, același Dumnezeu m-a chemat iar.
Atunci nu am mai scos nici un cuvânt și de atunci nu mai fac nimic din ce vreau eu.
Lucian Bădescu