Uleiul de ricin este un tip de ulei vegetal și este utilizat în multe produse cosmetice și de îngrijire a pielii. Uleiul de ricin este renumit pentru efectul de accelerare a creșterii părului, însa acesta poate fi folosit și pentru estomparea ridurilor.
Uleiul de ricin este folosit încă de pe vremea Egiptului Antic, pentru îngrijirea pielii. Deși unii oameni de știință susțin că proprietățile uleiul de ricin sunt utile și pentru reducerea ridurilor faciale, în prezent sunt puține studii care sa confirme efectele uleiului de ricin în estomparea ridurilor. Cu toate acestea, are multe proprietăți care pot ajuta la reducerea ridurilor, pentru că, potrivit studiilor, s-a demonstrat că uleiul de ricin este un antioxidant și un antiinflamator eficient, ambele efecte contribuind la combaterea radicalilor liberi și la încetinirea procesului de îmbătrânire.
Uleiul de ricin conține acizi grași și antioxidanți care pătrund în profunzimea pielii și care pot estompa ridurile. Totodată, acesta are și proprietăți emoliente, îmbunătățind textura și aspectul pielii.
Cum uleiul de ricin estompează ridurile
În primul rând, acest ulei hidratează în profunzime pielea și se știe că hidratarea este esentială pentru menținerea unei pieli ferme și catifelate. În plus, uleiul de ricin are și proprietăți emoliente. Totodată, uleiul de ricin stimulează producția de colagen, care este redusă treptat începând cu vârsta de 20 de ani. Colagenul este responsabil cu menținerea elasticității pielii, fiind esențial pentru a întarzia apariția semnelor îmbătrânirii, pe chip.
Cum poți să folosești uleiul de ricin pentru estomparea ridurilor?
Se recomandă utilizarea uleiului de ricin în amestec cu un alt ulei precum cel de măsline, cel din sâmburi de strugure sau cel de argan. Raportul trebuie să fie de 1:1, adică să folosești cantități egale din cele două uleiuri, pe care dorești să le combini. Pe porțiuni reduse de piele, uleiul de ricin poate fi folosit și singur, nu în amestec cu altul.
Folosește ulei de ricin pentru ridurile din jurul ochilor
Daca ai probleme cu ridurile de tip laba-gâștii, poți să folosești acest ulei pentru a le estompa, dar și pentru a împiedica adâncirea acestora. Poți încerca să faci un obicei zilnic din a-ți masa zonele din jurul ochilor, cu un deget, pe care ai pus în prealabil o picătură de ulei de ricin. Totuși, ai grijă să nu te apropii prea mult cu degetul de ochi, astfel încât să nu îți creezi iritații oculare.
Lasă uleiul să intre în piele și să acționeze în jur de 20 de minute. La final, îndepărtează uleiul rămas la suprafața pielii prin clătire cu apă și gel de curățare sau cu ajutorul unei dischete demachiante îmbibate în apă micelară. Aplică apoi, ca de obicei, cremă pentru conturul ochilor. Pentru rezultate vizibile și de durată, se recomandă repetarea acestei operațiuni în fiecare dimineață și seară.
Folosește ulei de ricin pentru ridurile din jurul gurii
Aplică 1-2 picături de ulei de ricin pe buricele a două degete, apoi masează-ți pielea din jurul buzelor. Pielea trebuie să fie curățată în prealabil, astfel încât uleiul să penetreze cu usurință zona din jurul cavității bucale. Așteapă apoi ca pielea să absoarbă uleiul, în jur de 20 de minute. În acest timp, nu mânca și nu consuma lichide. La final, curață pielea cu un produs de demachiere și aplică o cremă antirid. Repetă această operațiune în fiecare seară.
Folosește ulei de ricin pentru ridurile de pe frunte
Amestecă o parte de ulei de ricin cu o parte de ulei de măsline sau alt ulei vegetal, în funcție de alegerea ta. Aplică amestecul obținut, pe fruntea curățată în prealabil, și lasă-l să acționeze peste noapte. Dimineața curăță tenul cu loțiune micelară și aplică o cremă de zi antirid sau anti-aging, împotriva îmbătrânirii.
Folosește ulei de ricin pentru ridurile de pe gât
Prepară un amestec antirid din cantități egale de ulei de cocos și ulei de ricin. Masează-ți gâtul sau coboară și către zona decolteului, cu amestecul de ulei obținut și lasă-l să acționeze în jur de 30 de minute. Îndepărtează-l apoi și hidratează-ți pielea cu o cremă de zi. Pentru rezultate vizibile, este necesar să folosești această metodă de cel puțin 3-4 ori pe săptămână.
Ce alte beneficii mai are uleiul de ricin?
Uleiul de ricin este un ingredient cosmetic bine cunoscut dincolo de utilizarea sa în cazul ridurilor. Includerea sa în compoziția multor alte produse pentru îngrijirea pielii nu este o simplă coincidență.
Alte beneficii pe care le poate avea uleiul de ricin pentru sănătate și aspect include și faptul că:
• are efecte antiinflamatorii;
• este un supliment antioxidant;
• reprezintă o soluție în tratamentul acneei;
• are efect laxativ;
• stimulează creșterea părului;
• hidratează pielea;
• te ajută să ai gene mai lungi și mai dese.
Ce trebuie să știi înainte de a utiliza ulei de ricin
Utilizarea locală a uleiului de ricin este considerată, în general, sigură. Cu toate acestea, pot să apară reacții cutanate și alergii. În aceste situații simptomele pot include:
• mâncărime;
• roşeaţă;
• durere;
• umflături;
• erupții cutanate.
Înainte de a utiliza ulei de ricin pentru riduri, încearcă să-l testezi pe o porțiune de piele pentru a te asigura că nu ești alergic. Totuși, dacă ai aceste simptome în timp ce utilizezi uleiul de ricin pentru a-ți reduce ridurile sau în alte practici de îngrijire a pielii, întrerupe imediat utilizarea acestuia și consult un specialist.
Mai mult decât atât, dacă dorești să ai grijă de sănătatea pielii tale poți opta pentru un complex unic ce este bogat în nutrienți puternici, care combat efectul radicalilor liberi, prevenind astfel îmbătrânirea prematură. Ingredientele precum uleiul de cătină are efect anti-aging, menține pielea tânără și frumoasă, stimulează regenerarea acesteia.
Uleiul de măsline extravirgin are de asemenea, efect antioxidant, anti-inflamator, reducând riscul de îmbătrânire prematură și îmbunătățind aspectul pielii. Acidul hialuronic vegetal stimulează producția de colagen, proteina care îi conferă pielii fermitate și elasticitate, are proprietăți anti-aging și menține hidratarea în țesuturi. În plus, vitaminele din grupul B din compoziția unui astfel de complex nutraceutic, previn îmbătrânirea prematură, sunt necesare pentru menținerea unui tegument sănătos, iar zincul reprezintă soluția pentru piele uscată, grasă, sensibilă, acnee, luptând totodată, cu radicalii liberi și, implicit, cu îmbătrânirea, pentru că acționează ca filtru solar.