WhatsApp

Motivationale

Copleșit de creația lui Dumnezeu

todayaprilie 23, 2026 17

Background
share close

Ateii din lumea întreagă sunt supărați pe comandantul misiunii Artemis 2, acuzându-l că a abandonat știința la întoarcerea pe Pământ. Nivelul de ignoranță pe planetă tocmai a trecut la un alt nivel.

Reid Wiseman a călătorit peste 402.000 km dus-întors până la Lună, însă cea mai emoționanttă experiență a misiunii sale a fost să vadă o cruce la întoarcerea pe Pământ. Omul științei a plâns ca un copil.

„Nu sunt o persoană religioasă, dar nu aveam altă modalitate de a explica sau de a experimenta ceva, așa că l-am rugat pe capelanul de pe nava Marinei să ne viziteze pentru un minut. Când a intrat acel bărbat, nu-l mai întâlnisem niciodată în viața mea, dar am văzut crucea de pe gulerul lui și am izbucnit în lacrimi.”

Reid Wiseman a fost copleșit de Creația lui Dumnezeu. La fel și colegii lui.

Realizați!? Omul a văzut cu ochii săi întunericul și liniștea Universului, pe care mintea le-a asociat cu Nimicul. Un gol imens și rece. Moarte. Absența vieții.

„Când soarele a eclipsat în spatele lunii, m-am întors către Victor și i-am spus: «Nu cred că omenirea a evoluat până la punctul în care să poată înțelege ceea ce privim acum»”, a spus Wiseman, în conferința de presă.

Omul fără religie îl privea pe Dumnezeu uitându-se drept în ochii lui.

De la sute de mii de km distanță, Wiseman admira cea mai minunată creație. Viața. Care pentru a fi posibilă, se aliniază, perfect, toate “coincidențele” în care cred ateii. Sunt zeci, sute, pe care știința nu și le explică, doar le descrie.

Existența este miracol. Viața este cadou.

„Dar ceea ce mi-a atras încontinuu atenția – când lumina era potrivită și priveam pe fereastră – este că am continuat să văd această profunzime a galaxiei. A fost uluitor pentru mine. Sentimentul pe care l-am avut de fragilitate și de a mă simți infinit de mic”, a mărturisit, copleșit, comandantul.

Mici și suntem! Toți! Dar extrem de norocoși!

Iubesc știința și eu! Schimbarea cognitivă pe care astronauții o experimentează atunci când privesc Pământul din spațiu se numește “Overview Effect”.

Un profund sentiment de uimire și o conștientizare a fragilității și interconectarii planetei. Granițele naționale dispar, locul acestora fiind luat de un sentiment de unitate între toți oamenii planetei. Perspectiva schimbă dramatic înțelegerea și valorile umane.

Asta a înțeles și ulterior a descris știința.

“La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”, ne-a spus Biblia.

Reid Wiseman știe câte trebuie să se alinieze perfect pentru ca miracolul să fie posibil.

“Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea lui”. Asta înseamnă că am fost creați cu rațiune, voință și simțire, pentru a înțelege și a ne bucura.

Comandantul, în sfârșit, a acceptat, pentru că de știut a știut, de mult. Lacrimile acelea, la întoarcerea pe Pământ, au fost modul lui de a spune: “Iartă-mă!”

Dumnezeu e bun și ne iartă pe toți, altfel cadoul ni l-ar fi luat deja. 🙏❤️🤗

Sursa: Daniel Șendre

Scris de: saramaria9186@gmail.com

Oferă recenzie

Postează un comentariu (0)

Postează un reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Copyright ©2021-2025 Joyful Radio. Web Robert Design, toate drepturile rezervate.