Dar, Tu, Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea şi Tu îmi înalţi capul! – Psalmul 3:3
Dumnezeu are planuri bune pentru tine și dorește să te bucuri de viață. El nu vrea să trăiești cu un spirit al împovărării, disperării, depresiei sau descurajării. Vestea bună este că atitudinea și perspectiva ta se pot schimba atunci când te uiți la Dumnezeu și Îi dai voie să te ridice. Psalmistul spune că pentru el, Dumnezeu este un scut, slava lui și cel care îi înalță capul. Gândește-te la afirmația: „Cel care îmi înalță capul”. Când cineva este prin preajmă cu capul plecat, presupunem că este trist sau depresiv. Dacă așa te simți și tu, află că astăzi Dumnezeu îți poate ridica atât capul, cât și duhul.
Adu-ți aminte că Dumnezeu are un plan bun, un viitor și o nădejde pentru fiecare dintre noi. Deoarece El este cu noi, ar trebui să gândim și să vorbim în acord cu voia Lui. Putem practica o atitudine pozitivă în orice situație cu care ne confruntăm. Când circumstanțele sunt provocatoare și dificile, putem aștepta ca Dumnezeu să scoată din ele ceva bun, așa cum ne-a promis în Cuvântul Său.
Rugaciune: Doamne, Tu ești slava mea și Cel care îmi ridici capul. Aleg să mă uit la Tine. Ajută-mă să mă concentrez asupra Ta, să mă încred în Tine, ca să aduci la îndeplinire, în viața mea de zi cu zi, planurile Tale bune.
Sursa: Joyce Meyer