Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi – Marcu 12:31
Este foarte greu să te bucuri de viață când nu îți place de tine. Oamenii care nu au învățat să se accepte și să se înțeleagă pe ei înșiși, tind să aibă mai multe dificultăți în a-i accepta și a-i înțelege pe alții.
În mod personal, ani de zile mi-a fost greu să îi înțeleg pe alții, până când am înțeles din Cuvântul lui Dumnezeu că această dificultate era „înrădăcinată” în problema pe care o aveam cu mine însămi. Nu îmi plăcea de mine!
Biblia spune că un pom bun aduce roade bune, iar un pom rău va produce o roadă stricată. La fel, roada vieții noastre vine din „rădăcina” din noi. Dacă ești înrădăcinat în rușine, vină, inferioritate, respingere, lipsă de dragoste, de acceptare etc., roada relațiilor tale va fi alterată.
Totuși, odată ce ai primit revelația dragostei necondiționate a lui Dumnezeu pentru tine și începi să te accepți pe tine și pe cei din jur, aceste noi rădăcini vor produce o roadă bună, iar relațiile tale vor înflori.
În ce ești înrădăcinat? Examinează-ți astăzi inima și roagă-te ca Dumnezeu să te înrădăcineze cu fermitate în solul dragostei Lui, astfel încât să te poți iubi pe tine și apoi pe alții. Asigură-te astăzi că ești înrădăcinat în El!
Rugaciune:
Doamne, doresc să fiu înrădăcinat în dragostea Ta pentru mine. Fără de dragostea Ta, nu mă pot iubi nici pe mine, nici pe alții, așa că astăzi vreau să primesc dragostea Ta.
Sursa: Joyce Meyer