Suntem înconjurați de ființe asemănătoare nouă pe care le numim oameni.
Pe unii îi admirăm, în alții ne transformăm și de la toți învățăm.
Dar oamenii sunt de două feluri: copii și animale.
La început suntem toți copii.
Dacă ai fost crescut cu lovituri și înjurături și transformat în animal de mic, ai două posibilități:
Să te doară sau să te obișnuiești.
Dacă te doare, nu vei trata pe nimeni așa, în viața ta.
Dacă te obișnuiești și răspunzi la stimuli pentru animale, te transformi încet, încet, în animal.
Crești crezând că ăsta e standardul și lovești la rândul tău în oameni.
Latri la ei sau te porți ca un porc toată viața ta.
Dacă nu ți-a plăcut durerea ta, nu o vei transmite altora.
Vei ocoli încet câinii și porcii cu 2 picioare și nu-ți vă face plăcere compania lor.
Dar dacă ești un animal, vei căuta animale de companie, ființe pe care să le poți folosi.
Nu oameni, că tu ai uitat ce înseamnă să fii om.
Tu știi că e normal să fii înjurat, scuipat, bătut și asta vei dărui toată viața ta celorlalți.
Vei avea un șoc în ziua judecății când îți vei vedea omul din tine în strălucirea lui potențială, dar rece și mort, pentru că nu l-ai lăsat să se nască.
Îți duci viața ta amărâtă lătrând sau scrâșnind din dinți împreună cu alte animale ca tine și îți schingiuesti ființa ta de copil, crezând că nu e normal să fii om.
Distrugi în jurul tău, gudurându-te pe lângă cei ce îți aruncă un os, și mârâind la restul.
Muști oameni pe la spate în lașitatea ta cu 2 picioare și îți arunci strălucirea în balta urii tale.
Tot ce este uman în tine sunt bucățile de oameni pe care le-ai sfâșiat, le-ai rupt din ei când îi atingeai.
Copii loviți și înjurați cresc devenind oameni maturi care au cunoscut binele și răul.
Pe pielea lor catifelată.
Dar acești copii au o altfel de ură:
Ei urăsc orice formă a răului și nu îl vor trăi niciodată indiferent cât de ispitiți ar fi.
Și ei pot ucide, dar nu o fac.
Și ei pot lovi, dar Dumnezeu le interzice acest lucru.
Și ascultă de Tatăl lor ca niște copii înțelegători, reprimându-și instinctele primare.
Prin cotloane, animalele schelălăie la amintirea loviturilor primite în copilăria lor pregătind alungarea copiilor care se joacă pe maidan, ca să-i facă să sufere, că nu e drept să sufere doar ele.
Copiii aceștia sunt mărturia lui Dumnezeu că într-o societate stricată e posibil să nu-ți placă să fii rău.
Durerea din tăcerea lor e melodia morțîi pentru cei turbați de ură, lașii acestei lumi și demonii din vechime.
Om al durerii și obișnuit cu suferința, Isus Cristos e răsplata ta cea mare, Persoana după imaginea Căruia ai fost creat.
Cel ce ți-a vorbit în conștiința și în gândurile tale toată viața ta, și vrednicia pe care ți-ai păstrat-o.
Fericit să fii, copile printre lacrimile tale, fiindcă durerea ta naște o moștenire nestricăcioasă și nepătată și care nu se poate veșteji.
Dumnezeu să aibă milă de sufletele noastre.
Lucian Badescu
